miercuri, 22 august 2007

FRANTA: 18 jucatori au facut test anti-doping


Aflati la Marcoussis, jucatorii Frantei au primit marti dimineata vizita neanuntata a membrilor Agentiei Franceze de Lupta contra Dopajului (AFLD).
Prin tragere la sorti au fost desemnati 18 rugbysti pentru control. "Este un lucru foarte bun. Trebuie sa te dovedesti foarte vigilent contra acestui flagel. Am o totala incredere in staff-ul nostru medical, insa oricand poate sa apara un caz izolat. Asa cum am spus si eu, si presedintele Bernard Lapasset orice jucator prins dopat nu va mai juca vreodata pentru echipa Frantei. Va fi suspendat pe viata", a declarat managerul Jo Maso.
Totodata, francezii au anuntat lotul care va participa duminica, la Cardiff, la meciul test cu Tara Galilor. Se remarca absentele lui Michalak, Poitrenaud, Ibanez si Pelous, dar si faptul ca Serge Betsen va fi capitan.
Lotul Frantei pentru meciul de la Cardiff
Inaintasi: Bruno (Sale), Szarzewski (Stade Francais), De Villiers (Stade Francais), Mas (Perpignan), Poux (Stade Toulousain), Chabal (Sale), Nallet (Castres), Thion (Biarritz), Betsen (Biarritz, cpt.), Dusautoir (Stade Toulousain), Harinordoquy (Biarritz), Martin (Stade Francais).
Treisferturi: Elissalde (Stade Toulousain), Mignoni (Clermont), Beauxis (Stade Francais), Skrela (Stade Francais), Jauzion (Stade Toulousain), Marty (Perpignan), Clerc (Stade Toulousain), Dominici (Stade Francais), Heymans (Stade Toulousain), Rougerie (Clermont).
Marian-Valentin BURLACU / ProSPORT

Niciun comentariu: