miercuri, 22 august 2007

ARGENTINA: Gaitan risca sa renunte la performanta


Jucatorul argentinian Martin Gaitan ar putea fi obligat sa-si incheie cariera de jucator de rugby. Participant la intalnirea cu Tara Galilor (20-27), de sambata trecuta, jucatorul legitimat la Biarritz a fost transportat ulterior la un spital din Cardiff, acolo unde medicii au descoperit o disfunctionare a arterei coronariene. Sud-americanul a fost operat imediat si nu va putea participa la Cupa Mondiala. Mai mult decat atat, el va fi obligat sa-si intrerupa activitatea competitionala, o decizie in privinta viitorului sau sportiv urmand a fi luata dupa ce medicii vor vedea cum evolueaza starea sa de sanatate.
Locul lui Martin Gaitan in lotul de 30 de jucatori al Argentinei a fost luat de Hernan Senillosa. "Pumele" vor debuta la Cupa Mondiala pe 7 septembrie, la Paris, in compania Frantei.
Marian-Valentin BURLACU / ProSPORT

Niciun comentariu: